Egiptenii considerau că sufletul omenesc este nemuritor la moartea corpului, migrând succesiv în alte forme vii, în corpurile de animale ale pământului, ale mării şi ale aerului întorcându-se în corpul omului după mii de ani, parcurgând succesiv etapele unui vast ciclu de încarnări. Pentru a fi păstrat trupul, supus degradării după moarte, era îmbălsămat asigurându-se astfel viaţa în continuare şi unirea cu lumea de dincolo. Ideea unei judecăţi divine care aşteaptă defunctul la pragul celeilalte lumi apare încă din Imperiul Vechi şi aparţine celui mai vechi fond de gândire religioasă egipteană.
Ceremonia Deschiderii gurii avea semnificaţia redării de energie vitală defunctului, iar actul Psihostaziei era actul “cântăririi sufletului defunctului” prin care acesta pronunţa “dubla spovedanie” în urma căreia era admis sau nu, în paradisul lumii de dincolo. Intrate în ritualul religios sacerdotal, ele au fost ilustrare în sculptură şi în pictură.
În statuară reperele morfologice caracteristice acestor două momente religioase sunt marcate prin: statica sacerdotală, îngheţarea în statica aşteptării momentului sacru al Psihostaziei, al “judecăţii”. Privirea e concentrată şi aţintită înainte, spre orizontala infinitului, spre care este purtată fiinţa umană în întâlnirea cu judecătorii sufletelor şi moralei vieţii lor. Următorul moment este aşteptarea primirii energiilor vitale ale vieţii eterne prin actul liturgic al Deschiderii gurii. Sculpturile au atitudinea maximei încordări, privirea detaşată de mediul apropiat, bărbia uşor înălţată, calota craniană lăsată pe spate, piciorul stâng proiectat înainte, semnificând pasul spre viaţa eternă, pumnii strânşi. Impresia generală degajată de statuara egipteană este aceea a timpului oprit în loc, la un moment dat, şi acel moment este datorat “regiei de spectacol liturgic”. Conform cosmogoniei egiptene, el corespunde trecerii în nemurire prin regenerarea energiilor umane şi primirea energiilor vitale cosmice, de natură sacră.
În acest univers al ritualurilor sacerdotale, magia avea un loc principal. Riturile magice serveau, pe de-o parte, în procesul îmbălsămării trupului defunctului, pentru asigurarea trecerii sufletului în viaţa eternă, o dată cu toate detaliile materiale ale vieţii lui zilnice, iar, pe de altă parte, pentru cei aflaţi în viaţa terestră, magia defensivă era magia protectoare. Formule scrise ori spuse, inscripţii ori slujbe, împregnarea obiectelor cu puteri benefice aveau scopul asigurării ocrotirii de catastrofe, a faraonului, a statului şi a templului, a bolnavilor şi a celor în dificultate.
+ 3 
- 2